Implementare proiect Erasmus: „Inclusion through sensory integration”

 

Grădinița cu program prelungit nr 1 din Târgoviște va implementa un nou proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +

Grădinița cu program prelungit nr 1 din Târgoviște va implementa în perioada 2020-2022, un nou proiect finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus +, Acțiunea-cheie 2 (KA2), parteneriate strategice în domeniul educaţiei şcolare: Proiectul de schimb interșcolar KA229, număr de referință proiect- 2020-1-IS01-KA229-065808_3 cu titlul ”Inclusion through sensory integration” al cărui coordonator va fi Islanda iar parteneri în proiect vor fi: România, Suedia, Croația și Grecia.

Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea unor stategii/metode, prin intermediul cărora profesorii vor facilita modul de explorare/experimentare și dezvoltare a copiilor prin intermediul diferitelor simțuri, în beneficiul acestora. Proiectul își propune să contribuie la incluziunea copiilor prin integrarea senzorială a acestora, în cadrul activităților zilnice, cu accent pe alfabetizare, educație outdoor, dezvoltarea capacității creatoare și printr-un mediu de învățare bine organizat.

Acest proiect va oferi posibilitatea unităților școlare implicate să desfășoare activități  la nivel transnațional, să împărtășească și să confrunte idei, exemple de bune practici sau diferite strategii pedagogice utilizate la nivel european.

 

Responsabil programe si proiecte europene,

Prof. Florina Popescu

 


×


×