MICII CREȘTINI / 2019-2021

PARTENERIAT CU BISERICA ALBA DIN TÂRGOVIȘTE- MICII CREȘTINI / 2019-2021

În anii școlarii 2019-2020 și 2020-2021, în Grădinița cu pogram prelungit nr.1din Târgoviște, se derulează Proiectul educațional „MICII CREȘTINI ”,  în parteneriat cu cu Biserica Albă din Târgoviște.

Coordonatorii acestui Proiect sunt director prof. Dăscălescu Tinica, prof. Țopa Ruxandra, prof.   Ciobanu Monica și preotul Gheorghe Manole.

Scopul Proiectului este îmbunătăţirea comportamentelor prosociale, a comunicării, a încrederii, a solidarităţii şi a toleranţei reciproce, cât și educarea copiilor în spiritual valorilor moral-religioase. 

A-i familiariza pe copii cu norme și reguli ale credinței, înseamnă a-i determina să fie mai conștienti de sine. Grădinița și Biserica îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are față de el însuși, față de ceilalți și față de tot ce-l înconjoară. 

Activităţile religioase satisfac curiozitatea copiilor, ajutându-i să găsească răspunsuri la tulburătoarele întrebări pe care şi le pun. Educaţia religioasă, la această vârstă pune accent pe latura afectivă şi face apel la sensibilitatea copiilor, având dubla menire de a anula pornirile rele şi de a le cultiva pe cele bune. 

Activitățile organizate în lunile octombrie și decembrie, an școlar 2019-2020, s-au derulat într-un mod interactiv, atât în cadrul unității preșcolare, cât și în cadrul Bisericii Albe, „micii creștini” bucurându-se de fiecare dată de prezența preotului Gheorghe Manole. 

 


×


×